10 motive să vizitezi județul Neamț iarna - Atlas Aparthotel

Contact

Strada Petru Rareș, Nr. 9
Piatra Neamț, România
Email: office@atlastaparthotel.ro
Telefon: +40 771 110 013

Ținem legătura

10 motive să vizitezi județul Neamț iarna

  /  Fără categorie   /  10 motive să vizitezi județul Neamț iarna
Atractii Neamt

10 motive să vizitezi județul Neamț iarna

Neamț ul oferă câte un pic de toate de la istorie, la privelişti spectaculoase, locuri de relaxare și aer curat, fiind pe drept considerat unul din cele mai frumoase județe din țară. Acum în prag de iarnă te invităm la Piatra- Neamț, la Atlas Aparthotel, să ai un bun punct de plecare în vizitele tale, să descoperi cu răbdare fiecare loc de poveste din Neamț pentru că nu-i așa la Neamț s-au născut legendele!

Începe cu o scurtă vizită la complexul Curtea Domnească, a lui Ștefan cel Mare, aflat la doar câteva minute de noi și care este un simbol al orașului de ieri și de astăzi. Din complexul arhitectural mai fac parte alte 3 muzee – Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie și Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, însă cele mai importante obiective turistice sunt alte două ctitorii ale lui Ștefan cel Mare: Biserica Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și Turnul lui Ștefan cel Mare.

La doar o aruncătură de băţ se află Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, expoziţiile muzeului cuprinzând aproximativ 300 de obiecte de ceramică pictată tricrom, obiecte de artă figurativă, antropomorfă şi zoomorfă, obiecte de artă decorativă aplicate pe vase, toate reprezentative pentru toate fazele de dezvoltare a acestei culturi. Cultura Cucuteni reprezintă cea mai importantă civilizaţie a „Europei vechi” şi este ultima cultură cu ceramică pictată din Europa, muzeul fiind de o valoare inestimabilă.

Dacă nu ai obosit, la doar o jumătate de oră de mers pe jos de centrul oraşului, puteţi descoperi Cozla, o urcare cu gondolă și o plimbare pe jos la coborâre oferind o panoramă superbă asupra urbei.
Obosit după prima zi? Savurează preparatele și poveștile din farfurii, dichisite cu suflet, pasiune și răbdare, izvorând din experiențele și gusturile moștenite de bucătarii echipei Pelerin.

O zi întreagă parcă nu ajunge pentru a explora zona Târgu Neamț care trebuie să includă o vizită la Cetatea Neamț, o lecție de istorie și unul dintre acele locuri pe care trebuie să le vizitați măcar o data în viață. Cetatea făcea parte din sistemul de așezări fortificate de apărare împotriva otomanilor și jucat un rol crucial în apărarea țării în mai mult perioade. A fost construită de către Petru I (1375-1391) și fortificată de Ștefan cel Mare (1475-1476), Dimitrie Cantemir spunând despre ea în Descriptio Moldaviae”: „Neamțul, cetate așezată pe râul cu același nume, care este zidită pe un munte foarte înalt și e atât de întărit din fire, încât pare să înfrunte orice atac vrăjmaș.”

Aflat în zona îți recomandăm o vizită la Casa Memorială Ion Creangă, din Humulești, mereu o bucurie și o lecție de viață sau la Casa Memorială Mihail Sadoveanu din comuna Vânători-Neamţ, de pe Dealul Vovidenia. Tot aproape vei descoperi unele dintre cele mai mari aşezări monahale din România, Mănăstirile Agapia și Văratec . La mică distanța Mânăstirea Neamţ, cea mai veche și mai însemnată din Moldova, fiind denumita și “Ierusalimul Ortodoxiei Romane”. Aici s-au găsit dovezi ale vieţii monahale inca din sec al XI lea si al XII lea. Biserica actuală este ctitorită de domnitorul Stefan cel Mare, pe lângă importanța istorica Mânăstirea deține și cea mai veche biblioteca mănăstirească cu 18.000 de volume, având astfel, o contribuţie deosebita la dezvoltarea culturii și artei româneşti medievale..

Lasă pentru o nouă zi în Neamț vizita la una dintre cele mai pitorești zone de la noi din țară, Cheile Bicazului cu Lacul Roșu și Lacul Izvorul Muntelui (Lacul Bicaz) și barajul Bicaz. O zonă sălbatică, un triumf al naturii dar și a măiestriei inginerești care cel mai bine merită descoperită la pas, tihnit pentru a te putea bucura de toată splendoarea peisajelor de iarnă.

Păstrăm la final o urcare pe Ceahlău sau dacă nu măcar un ceai cald servit la Durău sau Izvorul Muntelui, la poalele celui care a fost considerat dintotdeauna un munte sacru. Cu obrajii rumeni de frigul iernilor din zona de munte te vei bucura de un adevărat paradis al aerului curat de munte şi al drumeţiilor. În plus Pârtia Durău oferă iubitorilor sporturilor albe posibilitatea practicării schiului dar și a săniușului.

Pentru o vă bucura de aceste peisaje hibernale Atlas Aparthotel te îndeamnă să descoperi confortul și căldura unor apartamente spațioase, elegante, moderne combinate cu servicii hoteliere de cea mai bună calitate

Solicită acum detalii

You don't have permission to register
REZERVĂ ACUM